Cantinã de top la HIDROCONSTRUCȚIA S.A. Slatina

Cunoscută mai mult sub denumirea de cantina de la T.C.H., moderna şi cocheta sală restaurant a celor de la HIDROCONSTRUCŢIA S.A., Sucursala Olt Inferior, Slatina, are povestea ei. Construită cu mai bine de 30 de ani în urmă, acum, după transformări succesive, făcute după normele europene, fosta cantină T.C.H. a ajuns să fie cea mai modernă şi mai dotată sală de festivităţi din judeţul Olt. Ideea renovării ei a luat naştere în anul 2009, atunci când, directorul general al HIDROCONSTRUCŢIA S.A., Olt Inferior, Slatina, Dumitru Scăueru, şi directorul comercial al societăţii, Gabriela Boceanu, au pus problema reamenajării ei. În urma numeroaselor solicitărilor venite de la clienţi pentru închirierea spaţiului în vederea aranjării de mese festive, în special pentru cele legate de organizarea nunţilor, conducerea HIDROCONSTRUCŢIA S.A., Sucursala Olt Inferior, Slatina, a luat decizia transformării acesteia într-un spaţiu elegant, adaptat vremurilor de acum. În prezent, denumirea de cantină a celor de la T.C.H. a devenit un concept depăşit, prea strâmt pentru realitatăţile de acolo. Fosta cantină, urmare a investiţiilor făcute, este acum gata să propage un val masiv de invidie în rândul concurenţei, cu toate că nu aceasta a fost intenţia celor de la HIDROCONSTRUCŢIA S.A., atunci când au decis renovarea fostei cantine.

Politica paşilor mărunţi

Fiind nevoie de investiţii majore pentru modernizarea cantinei, dar constrânsă de criza economică care străbate de ceva vreme România, conducerea HIDROCONSTRUCŢIA S.A. Slatina a ajuns la concluzia că pentru a realiza ceea ce şi-a propus are nevoie de timp şi bani. Astfel, în 2009, cu angajaţi din cadrul firmei, oameni pricepuţi şi cu mâini de aur, cei de la HIDROCONSTRUCŢIA S.A. au ridicat  mai întâi un acoperiş deasupra fostei cantine. În 2010, după un proiect îndrăzneţ, bine alcătuit, echipa de specialişti de la HIDROCONSTRUCŢIA S.A. a trecut la renovarea interiorului. Aici, pentru a se asigura un confort sporit a fost nevoie să se aducă mai multe îmbunătăţiri la structura spaţiului, atât la bucătăria cantinei, cât şi la sala de mese şi toalete. De exemplu, pe lângă dotarea cu aparatură de ultimă modă, plite modern, filtre de aer, maşini de spălat vase etc., arhitectul de la HIDROCONSTRUCŢIA S.A. a mai luat în calcul şi cerinţele impuse de normele europene în ceea ce priveşte realizarea condiţiilor minime de igienă. Potrivit acestor ajustări, toate persoanele care pătrund în blocul alimentar trebuie să treacă mai întâi pe la duşuri, apoi să îmbrace nişte haine special de unică folosinţă, înainte de a se apuca de prepararea alimentelor pentru festivităţi. De asemenea, pentru a se asigura o mai bună acuitate şi vizibilitate, scena din sală a fost mutată de arhitect într-un loc mult mai accesibil privirilor tuturor participanţilor la evenimente. Şi pentru că într-un local public este nevoie şi de toalete spaţioase şi modern acest lucru a fost realizat cu destulă uşurinţă de proiectant. Din dorinţa de a oferi clienţilor un aspect estetic cât mai plăcut, îmbietor, reconfortant, conducerea societăţii a încheiat un contract cu o firmă specializată în amenajări interioare. Firma respectivă, după consultări cu partenerii, aranjează şi decorează sala în funcţie de preferinţele clienţilor. Că fost cantină a celor de la T.C.H. este acum la mare căutare reiese şi din faptul că aceasta are deja pentru la anul mai multe contracte încheiate în vederea organizării de mese festive. În luna noiembrie a acestui an, HIDROCONSTRUCŢIA S.A. sărbătoreşte 60 de ani de la înfiinţare, ani de mari împliniri şi realizări profesionale, societatea fiind numărul unu în România în domeniul construcţiilor şi amenajărilor hidrotehnice, şi nu numai. Printre realizări se numără şi Barajul Vidraru pe râul Argeş, Barajul şi Porţile de Fier 1, Barajul Srejeşti pe râul Olt etc, construcţii de mare amploare, care se regăsesc în impresionanta carte de vizită a societăţii HIDROCONSTRUCŢIA S.A..

A consemnat Ileana Cojocaru

About these ads