Category Archive: Acasa

Vâlcov are leac pentru electoratul naiv! Votaţi-mã sã ajung ministru!

Darius Vâlcov e construit genetic sã corupã şi sã parvinã folosindu-se de orice mijloace, ba chiar e pregãtit sã se foloseascã de şantaj şi alte metode neconvenţionale numai sã ajungã cât mai sus… Read More

Votaţi PSD! Votaţi Paul Stãnescu! Votaţi partidul care a nenorocit de curând 64 de primãrii oltene

Mergeţi pe mâna lor! Mergeţi fraţilor pe mâna PSD – formaţiune care a lãsat de curând cu ochii în soare nu mai puţin de 64 de primari din Olt, care s-au vãzut obligaţi… Read More

Duminica Orbului la creştini…

 În ultimii patru ani, în judeţul nostru s-au întâmplat foarte puţine intenţii, mãcar aşa, de spoialã, venite din partea CJ Olt condus cu pauze de Paul Stãnescu, cel cu funcţie tot de conducãtor… Read More

Vopseaua de ouã…

Acum, în pragul alegerilor, nu ne dumirim pe ce şi cine sã-l votãm! Sistemul şi condiţiile impuse de el, ne-au derutat profund, ne-a canalizat spre… Ca om întreg la cap oare cum sã… Read More

La Dobroteasa, Primãria este moşia primarului, iar ilegalitãţile curg gârlã!

În plinã campanie electoralã, mai mulţi localnici au fost ameninţaţi de primarul în funcţie pentru faptul cã au alte opţiuni politice. Dupã patru mandat, şi în cãutarea celui de-al cincilea, social-democratului Ion Crãciunescu… Read More

Lozinci comuniste şi mesaje hilare! Sã râdem cu PSD!

E timpul gogoşilor electorale! E timpul pentru o nouã lecţie de patetism electoral amestecat cu neputinţa staffului de campanie al celor de la PSD, care s-au întrecut de data aceasta pe ei înşişi… Read More

Încã o şmecherie!

Am tot stat şi am aşteptat sã vãd cum se deruleazã marile proiecte europene în România, pe resurse umane, celebrele POSDRU şi am ajuns sã mã minunez. În primul rând, deşi se cheltuiesc… Read More

VIMIGEDOANE pe BUNE!

Auzi neamule: Vâlcov o ţine   pe-a lui, vrea „centura”! Doamne, cât praf aruncã spre fraieri acest derbedeu politic… Pãi, noi am dezvãluit adevãrul despre aceastã „centurã” pe care ş-o doreşte acum scârba! Nu… Read More

Vâlcov- Tunuri financiare date pe final de mandat!

Trecerea liderului PDL Olt la o organizaţie politicã condusã de un fost tractorist, de provenienţã din Vişina, politruc care are mari dificultãţi în pronunţarea substantivului propriu Slatina, rostindu-l agramat ,,Zlatina”, nu s-a fãcut… Read More

Dupã trei mandate, Ianca aratã ca o comunã primitivã!

În localitatea Ianca, o comunã din sudul judeţului Olt, administraţia localã nu şi-a pus aproape deloc amprenta, cu toate cã Mirel Pascu este primar aici de trei mandate. În afarã de spoiala datã… Read More

Ţepele lui Bogdãnel

Vã mai amintiţi de parii aceia stil ţeapã înfipţi de Vâlcov în faţa Consiliului Judeţean şi Prefecturã? Atunci s-a scris prin ziarele locale destule şi-i dãdeau toţi dreptate derbedeului de primar cã nu-l… Read More

Douã cazuri distincte, un singur numitor comun! Darius încurcã iţele în USL şi la Primãria Slatina

A abandonat al doilea mandat de primar pe ultima turnantã şi şi-a bãtut joc de interesele comunitãţii ca sã fugã din calea justiţiei. Şi-a lãsat în urmã atribuţiile de partid şi a trecut… Read More

PSD – Olt, nu uita – Vâlcov e greşeala ta!

Urmãrind activitatea ţeparului de Vâlcov de-a lungul celor aproape opt ani de domnie şi intrând puţin în intimitatea celor „fãcute” de acesta, credem cã pe undeva, în fãrâma-i creieruţului sãu, are o sclipire… Read More

Tovarãşul Stãnescu, douã greşeli enorme, douã gafe de proporţii! “Zlatina”, du-te acasã!

E cruntul adevãr în plinã campanie electoralã! E neverosimil, însã este tabloul trist al unui om depãşit total de cotidianul zilelor noastre. Paul Stãnescu – omul de care  se fereşte toatã lumea. Este… Read More

Un fost liberal dã în vileag corupţia din Primãria Sârbii-Mãgura

Alegerile din 10 iunie reprezintã o cale legalã de a scãpa de indivizi care au gestionat prost destinele comunitã­ţilor locale!  Rep: Dle Ion Petre, de ce nu mai candidaţi la aceste alegeri locale… Read More

Casa de copii nu e acasã! PSD – groapa de gunoi a politicii oltene

Se schimbã timpurile şi odatã cu ele se schimbã şi oamenii. Devin mai corupţii mai lipsiţi de respect faţã de ei înşişi. Politica în parg de alegeri  este ca o femeie de mora­vuri… Read More

Paradoxul clipei veşnice (scrisoare în zori)

Mentorii mei, ai singurei şcoli pe care nu o voi termina niciodată, nu au fost atât de dascăli să aflu învăţătura de a şti, a trăi, a muri în clipa veşniciei. Dar nu… Read More

VIMIGEDOANE pe BUNE!

Tot poporul român îl     vor­beş­­­te de rãu pe Bãsescu, pe Boc şi acoliţii lor din teritoriu, adicã Partidul Democrat…  Pãi, numai dumnealor sunt „vinovaţi” cã o ducem rãu de tot, şomajul este… Read More

Primarii PSD, jecmãniţi de pelticul Oprescu! Bannere şi afişe bãgate pe gât supuşilor din teritoriu, la suprapreţ

Campanie electoralã în care mai-marii PSD fac legea şi se dedau la acte de canibalism politic care se manifestã prin nevoia de jupuire a banului public din bugetele locale din administraţiile publice locale… Read More

Candidatul USL la Primãria Slatina, în pericol! Traseistul Vâlcov riscã suspendarea

Asta îl paşte pe Darius Vâlcov dacã propunerea deputatului PD-L, Cezar Preda, va prinde contur pânã la alegerile locale din 10 iunie. Fuga, dezertarea şi trãdarea  politicã nu sunt vãzute drept virtuţi de… Read More

PSD şi PNL îşi dau în cap şi se scuipã reciproc! USL – butoiul cu peşte împuţit şi scursuri mediocre

USL se destramã! USL nu va face faţã presiunii şi intereselor diferite ale celor douã ideologii distincte ale PSD şi PNL! Alianţa se tulburã ca vinul  prost din struguri culeşi prea repede în… Read More

Slãtineni, votaţi-l cu amândouã mânuţele pe Darius!

,,Votul este mai puternic decât glonţul”! (Abraham Lincoln). Concluzie: Vâlcove, nici nu ştii cât de mic începi sã fii!!! Bãnuim, dar nu ştim  fãcãtura lui Vâlcov privind alba – neagra cu primãria oraşului… Read More

Tusea şi Junghiul = Stãnescu şi Darius Bogdan V.

Sunt nedespãrţiţi, ca marca de scrisoare. Îi uneşte jaful banului public şi o dragoste neîmprejmuitã pentru putere! Pe rit nou, unii le-ar spune hiene politice. Alţii, lichele. Jiji” Becali, hahalere! Pentru Consiliul Judeţean  … Read More

Sloganul electoral, o problemã pentru Vâlcov

Sloganul cu care ex-democratul-liberal Darius Vâlcov şi-a început campania electoralã nu spune mai mult decât fenomenul aruncatului unei pietre într-un lac, poate doar ceva zgomot şi câţiva stropi de apã. Sloganul ,,Alãturi de… Read More

VIMIGEDOANE pe BUNE!

Jale mare în judeţul nostru! De o bunã perioadã de timp, ziarul PUNCT (şi atât!) s-a desfiinţat din cauza manage­mentului cicã defectuos… Cum – necum, nu-i o bucurie pentru nimeni când se desfiinţeazã… Read More

Arogantul Ciocãzanu face praf limba românã! Urmaşul lui Ilici, torţionar lingvistic

Eduard Ciocãzanu calcã pe urmele liderului Paul “Zlatina” Stãnescu, dar nu pentru cã ar fi demn de candidatura sa la Primãria Caracal, ci pentru cã este la fel de rudimentar şi arogant precum… Read More

Pensionarii şi inginerii agronomi, viitorul judeţului! Restauraţia PSD în concepţia lui ”Zlatina”

Cã bine a spus-o Ioan Cristoiu la talk-show-ul lui Turcescu: “de-acum va începe restauraţia PSD”. Cu alte cuvinte, de-acum ne reîntoarcem la comunismul de haitã promovat de Ion Iliescu  în zorii primelor zile… Read More

Schimbarea – schimbãrilor, bucuria nebunilor!

Fraţilor vreţi schimbare?  Cu  cine, şi ce puneţi în loc: PSD – iştii lui „mãtuşa Tamara” şi Iliescu KGB? Dar dacã vreţi sãritul din lac în puţ(ã), ei bine, vã întoarceţi de unde… Read More

“Zlatina” vrea sã colectivizeze Oltul! Fesenismul gen Iliescu, doctrina lui Stãnescu

Jaful din timpul lui Nicu Vãcãroiu este modelul pe care preşedintele Consiliului Judeţean Olt, P(a)ulicã Stãnescu este gata sã-l implementeze dacã partidul acestuia va câştiga alegerile locale din 10 iunie. O nimica toatã!… Read More

Glissando cu Vâlcov!

Lupul îşi schimbã pãrul, dar nãravul ba. De la imnul PDL, traseistul Vâlcov va intona cu mâna la piept şi cu lacrimi în ochii maneaua pesedistã, va dansa dupã behãiturile lui Costinel Alecsandrescu,… Read More

Io cu cine votez?

Nu, nu mã refer la acea categorie de oameni care sunt cu damful în nas la orice orã din zi şi din noapte. Cârcotaşii sã ia o pauzã şi sã nu sarã ca… Read More

VIMIGEDOANE pe BUNE!

O nesimţire fãrã margini pândeşte Ţara cu ocazia alegerilor locale ce se apropie. Trepãduşii ţãrii brusc ş-au adus aminte de popor şi nevoile lui, au devenit joviali, zâmbitori, dau mâna tovãrãşeşte cu ţãranii,… Read More

Traseismul politic, la modă printre politicienii olteni ”Capul mafiei din Olt”, înfiat ca bun de patrimoniu de PSD

Era considerat de adversarii politici cel mai veros dintre corupţii judeţului. Nici Paul Stănescu – şăful de la CJ Olt nu putea concura cu el la nominalizările pentru cel mai murdar politician, deşi… Read More

Vâlcov plecând, mare jale lasă-n urmă!

Consternaţi, slătinenii avură parte de un fel de Tsunami oltenesc: demisia lui Vâlcov din funcţia de Primar al Municipiului Slatina! De ce oare?De ce şi cu ce l-au sictirit slătinenii pe Vâlcov de… Read More

USL Olt, prăbuşirea dinaintea dezastrului! Uniunea neocomunistă se rupe din interior

Nu este un avantaj că USL stă mai bine decât PD-L în sondajele realizate la nivel central. Nici plecarea din partid cu surle şi tobe a prim vicepreşedintelui Sorin Frunzăverde şi a celor… Read More

Diavolul îmbracă haine roşii!

Darius Vâlcov şi Paul Stănescu, împreună de mână întru răul slătinenilor. Ziarele slătinene, luni, 2 aprilie: „Liderii PSD, Paul Stănescu, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Marius Oprescu şi Darius Vâlcov au o întâlnire cu… Read More

Ciumegii din PSD, la cerşit voturi în Olt

Victoraş Ponta şi Liviu Dragnea, în vizită la herghelia lui “Zlatina” Soarele răsare, Victoraş Ponta apare! E sloganul preferat care l-a acompaniat pe tătucul Ion Iliescu în toţi anii de după Revoluţia română… Read More

VImigedoane pe bune!

Este o vorbă la români: şobolanii sunt primii care părăsesc corabia pe care tot ei au distrus-o! aplicată în viaţa de zi cu zi, mai degrabă acestor păcălici de „traseişti politici” gen Vâlcov… Read More

Zăpăceală, amatorism, hoţie, interese meschine! Gherila USL Olt, praf în ochii alegătorilor

Nimic nu funcţionează cum ar trebui în USL Olt. De fapt, nimic nu funcţionează în alianţa manevrată ca o marionetă de păpuşarul-şef, Dan Voiculescu, şeful trustului în care Mihai Gâdea a fost făcut… Read More

Liberalii, lăsaţi să aştepte în anticameră de confraţii pesedişti USL Olt, bordel cu o singură matroană!

Ei, săracii liberali olteni, urmaşii de peste ani ai mult mai cunoscuţilor membri ai familiei Brătianu, cei dintâi ideologi ai partidulului care au îmbrăţişat de la începuturi dreapta ca linie de urmat peste… Read More

PSD, PNL, PD-L, măsele stricate!

Stănescu, Ciugulea, Vâlcov, magnaţi-emanaţi ai politicii subterane Niciuna dintre cele trei formaţiuni politice nu merită să mai existe pe eşicherul politicii locale dintr-un simplu motiv. Au stârpit decenţa umană a alegătorilor minţiţi de-a… Read More

USL calcă pe urmele PCR!

Partidul unic, viziunea despre  viitor a lui Bulă   “Comunismul n-o muritu’, ci doar s-o odihnitu…”.   Deputatul traseist Nicolae Stan (Bulă) nu uită că a fost cândva membru de partid şi avea carnet… Read More

Suntem puşi în situaţii…

Chiar aşa, publicaţia noastră este mai mult decât marginalizată pe plan local şi judeţean… Un Vâlcov sau Bălăşescu – PDL, sau Ciugulea PNL, ori Stănescu PSD, ignoră publicaţia noastră pentru că în viziunea… Read More

Gustul amar al neîmplinirii!

De fapt, acest antet de titlu se vrea să fie un preambul al vieţii noastre de zi – cu – zi! De ce ? pentru că viaţa din zilele trăite acum reprezintă un… Read More

VIMIGEDOANE pe BUNE!

Din străbuni, simbolul ghinionului la noi îl reprezintă cucul – acea pasăre solitară sortită să-ş asigure perpetuarea prin lenevie, depunându-ş oul în cuibul altor păsări… Astăzi, în zilele democraţiei noastre, cucul – nu… Read More

Furt din banul public: desfiinţarea troleibuzelor din Slatina!

Primarul – mafiot Darius Vâlcov se face rãspunzãtor de multe fapte penale, de la licitaţii trucate şi lucrãri prost executate,  la vânzarea şi concesionarea de terenuri din domeniul public, pânã la concesionarea şi… Read More

Cãruţa trasã de doi catãri se va împotmoli rapid! USL-ul lui Stãnescu şi Ciugulea, gramofon stricat

E bine de ştiut din capul locului cã nu se va întâmpla niciodatã! Nu are cum sã se înfãptuiascã ceea ce doresc unii când stau pe vine şi beau o ceaşcã de ţuicã… Read More

Secretarul PDL Olt vorbeşte ca sã nu tacã! “Piraniotul” Bãlãşescu, mezilic pseudopolitic

Funcţia de secretar general PDL Olt nu existã. Nu existã nimeni care sã spunã opiniei publice cã postul este ocupat. Singurul care ţine de urât titulaturii este un parvenit fãrã şcoalã, un şarlatan… Read More

Eduard Ciocãzanu, în vizitã la Regina-mumã de ziua ei! Edy Talent a primit binecuvântarea Tãtucului Ilici

Liderul interimar al organizaţiei municipale PSD Caracal şi-a vãzut visul cu ochii, dupã ce candidatul PSD la Primãria Caracal a primit binecuvântarea Reginei-mumã, chiar de ziua ei, la împlinirea vârstei de 82 de… Read More

Radu mamii cel frumos şi… atât!

Practic, chiar aşa: îl cunoaşteţi pe George Radu? Dragi cititori, nu dorim sã vã încãrcãm imaginaţia cu acest personaj – zãu cã nu meritã. Este genul de om care abia dacã a desluşit… Read More

A – IV- Scrisoare deschisã cãtre episcopul Sebastian Paşcanu ( al grupului de credincioşi constituit pentru apãrarea ortodoxiei şi a preoţilor)

Iatã-ne iarãşi puşi în situaţia de a face cunoscute urâtele manifesrtãri şi nereguli din episcopia Slatinei şi Romanaţilor întreprinse de episcopul ţigan Sebasian şi acoliţii sãi – falsul preot Stoica Cristian , Dobeanu… Read More

Sângele rece îl face sã nu simtã ruşinea! Senatorul Şova calcã pe cadavre, din nou

Nu se mai saturã! Vrea sã ajungã iarãşi domn pe moşiile locuitorilor din Colegiul 3. Le vrea sufletele şi cu, şi fãrã consimţãmântul acestora. Senatorul venetic Dan Şova  (PSD) a învãţat şleahta politicã… Read More

Deputatul Daniel Bãrbulescu împarte rãvaşe cu surprise! Defetist ordinar în plinã crizã

Eeeee, iatã cã se simte în aerul greu respirabil o duhoare care vine dinspre PDL. E adusã în Olt de deputatul fâşneţ şi abil într-ale afacerilor cu banii statului, Daniel Bãrbulescu. Ordinul dat… Read More

VIMIGEDOANE pe BUNE!

În ziua de azi, parcã a devenit sã acceptãm ca normalitate crima, perversiunea, imoralitatea, nepãsarea, minciuna, etc. dupã aceste semnale, vin aşa – zisele repercusiuni care se vor drept instalarea legii: condamnãri grave… Read More

Tândală de la Piatra, indezirabil la Primăria Slatina!

Oprescu, nul de drept, zero încredere dinspre USL Lista candidaturilor comune pe care USL le propune pentru alegerile locale din iunie conţine şi nume care nu beneficiază de un sprijin real din partea… Read More

Fostul, actualul, viitorul, defunctul etc. Bălăşescu a dat “cinstea pe ruşine”, marcă înregistrată!

Se pot spune multe lucruri despre viceprimarul în exerciţiu Dan Bălăşescu. Despre gazetarul Dan Bălăşescu nimic. N-a existat şi nu va exista ca scrib. Despre membrul de partid Dan Bălăşescu, despre vicele de… Read More

Senatorul PSD mai vrea un mandat în Colegiul 3

Dan Şova, nesimţire şi aroganţă fără frontiere! Nimeni nu ştie exact cât de mare este tupeul unui politican. Nu se cunoaşte încă originea nesimţirii unui parlamentar care se aranjează în detaliu în faţa… Read More

Stănescu recunoaşte că alianţa se clatină: USL Olt scârţâie din toate încheieturile!

Dacă ar fi spus-o cârcotaşii probabil că opinia publică ar fi dat-o pe seama unei stratageme de propagandă prost aleasă într-un interval de timp care nu se potriveşte cu  tabloul general, însă atunci… Read More

Bălăşescu şi Popescu, certaţi cu bunul simţ! ”Beţivul” şi ”falsul revoluţionar”, schimb de replici suburbane

PD-L şi PSD au început lupta pentru alegerile locale şi parlamentare. Avancronica prezentată chiar de către unii dintre membrii celor două formaţiuni politice este  din nou la limita dintre decadenţă morală şi condamnare… Read More

Edy Talent, săltat în rang de şeful ”Zlatina”! Filfizonul Ciocăzanu, la prezidiul şepcilor roşii din PSD Caracal

Eduard Claudiu Ciocăzanu, zis şi Edy, a primit săptămâna trecută girul mai-marelui din partid Paul stănescu să se afirme pe piedestalul structurii locale a partidului, după ce un alt semn de întrebare al… Read More

Pelticu’ de la PSD Slatina, haios ca de obicei: Jolly Joker Oprescu, alternativa la pilula de râs!

Conduce fără să cunoască meserie Organizaţia Municipală a PSD Slatina de aproape trei ani, unde a reuşit să formeze o echipă neprofesionistă, alături de care, printr-o proastă organizare şi lipsă de mobilizare, a… Read More

VIMIGEDOANE pe BUNE!

I-auziţi: Ciugulea, Dictator! Cică aşa l-au pomenit liberalii din sudul Dunării când avură o şedinţă la care fu prezent şi staff-ul liberal de la Judeţ – din Slatina, în frunte cu Ciugulică. Ehhhei,… Read More

Olteviştii fac campanie pentru Stănescu senior! Vâlcov nu trage cu casa: se gândeşte la Vişina

Darius Vâlcov nu mai trage de mult cu casa. E un lucru  de care ar trebui să se teamă serios  puţinii membri ai  partidului care au mai rămas la PD-L  Olt. E pe… Read More

Vâlcov îi cântă prohodul lui Bărbulescu! Primar vs deputat sau hoţ vs şmecher

Nu ştim dacă este  chiar pe bune sau se vrea din nou o regie cu actori puţini şi finalitate  cu  bătaie lungă, dar cert este primarul Slatinei, Darius Vâlcov s-a cam săturat de… Read More

Stănescu a dat lovitura cu deszăpezirea: 25 miliarde de lei, în buzunarul băieţilor deştepţi!

Operaţiunea “Deszăpezirea” s-a dovedit extrem de reuşită pentru clica preşedintelui Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, ale cărei tentacule adânc înfipte în banul public nu au mai lăsat în urmă nicio firimitură. Dacă nu… Read More

“Zlatina”, file din poveste: mincinosul de la Vişina!

Stănescu s-a făcut mic în faţa codului portocaliu Preşedintele Consiliului Judeţean Olt nu se jenează deloc să mintă lumea şi să ofere informaţii eronate. Meseria o cere şi nu se dă înlături să-şi… Read More

Edilul milionar în euro dã pronosticuri haioase: Nostradamus de la PDL face lobby pentru partidul lui “Zlatina”!

Primarul despre care se spune prin târg cã şi-ar fi scris în cele din urmã demisia din fruntea PD-L, cu propriile mânuţe cu care strânge milion dupã milion, face, mai nou, lobby pentru… Read More

Caracatiţa Vâlcov – Stãnescu loveşte şi la Caracal

Dupã ce a devalizat bugetul slãtinenilor, primarul Vâlcov nu prea are cu ce se lãuda nici pe plan politic. Organizaţia politicã condusã de el este cea mai slabã din judeţ. De apariţia acestui… Read More

Victor Oancea, umilit şi batjocorit de PSD Olt!

Ar fi sã credem la prima gândire cã este vorba mai departe de o poveste: un om, Victor Oancea, oltean neaoş de al nostru, este dat afarã din serviciu…. Cazul acesta nu este… Read More

Firma fraţilor Ciocan a uitat de obligaţiile asumate prin contract!

T Dancor, deszăpezeşte miliardele de la CJ Olt Administratorii firmei T Dancor, fraţii Cornel şi Dan Ciocan au crezut pentru câteva săptămâni că pot păcăli iarna şi nu va mai fi nevoie să… Read More

Bugetul de 97 de milioane lei al slătinenilor, Aprobat cu damf de alcool de la PSD!

Până mai ieri credeam că şedinţele de Consiliu local nu pot furniza surprize de prost gust. În afara unor dispute verbale, şicane şi roluri bine jucate pentru a ţine amorsate obiectivele aparatelor foto,… Read More

Opoziţia trage să moară: unii hăis, alţii cea!

Bulă vrea la stânga, Ştirbu, la dreapta Nu se pot pune de acord sub nicio formă. Aleargă ca nebunii după putere şi se bat cu pumnii în piept că măsurile luate de actualul… Read More

Deşi Ciocanii l-au trimes la CJ Olt, ca sã fie şãf,

Din pãcate, “Zlatina” va pica, altcumva nu ştim ce va fi… E un adevãrat festin al torturii limbii române în care cuvinte şi expresii sunt schingiuite de un singur om. Sã vezi cum… Read More

Pelticul de la şefia PSD Olt a deturnat un grup de manifestanţi anti-Stãnescu!

Oprescu a pus jandarmii  sã timoreze protestatarii neutri Mare nesimţit! Mişcãrile de stradã din ultimele sãptãmâni au scos la ivealã caracterul infect şi gãunos al preşedintelui PSD Slatina, Marius Oprescu. Protestatar convins şi… Read More

Clanul Cococi a falimentat AQUATERM

Ãştia sunt social-democraţii! Falimenteazã, furã, dau ţepe, şi apoi cautã sã se acopere de hârtii, pentru a intra în legalitate!!! AQUATERM SERCOM SRL are o gaurã de 20 de miliarde!  Semnalele trase de… Read More

Politrucul pedelist face ceva pe durerea protestatarilor slãtineni!

Nesimţitul Niţã, aroganţã şi nepãsare de gradul zero Nu ar trebui sã ne mai mire averile uriaşe pe care şi le-au fãcut pe spinarea voturilor noastre. Nici dezinteresul lor pentru  cei care atunci… Read More

Mister Oprescu fuge de creditori

Consilier judeţean, lider al PSD Slatina, cu pretenţii de primar de municipiu, Marius Oprescu are stofã de mare ţepar. Nu o spunem noi, ci persoanele pãgubite ! Aviz amatorilor! Preşedintele PSD Slatina,   Marius Oprescu,… Read More

Agitatorii lui Maka s-au dat în stambã în Piaţa Prefecturii!

Rãspopitul Alecsandrescu,  violat psihic de Bãsescu Manifestaţiile  de solidaritate cu Raed Arafat din urmã cu aproape douã sãptãmâni au degenerat uşor, uşor, într-o adevãratã rãscoalã a neajunsurilor oamenilor de rând care au ieşit… Read More

PDL are douã probleme la Olt: Bãlãşescu şi Vâlcov! Ghici ghicitoarea mea: cine va pleca de la PDL la PSD?

Recent, vicele de la SRL – Primãria Slatina se dete-n stambã printr-o conferinţã de presã, aducând acuze şi nedume­riri faţã de nişte oameni pentru care numele de Dan Bãlãşescu nu valoreazã nici cât… Read More

Copreşedinţii USL Olt incitã la violenţe şi lupte de stradã!

Ioan Ciugulea preia modelul lui Antonescu: agitator de serviciu Într-o sãptãmânã în care mişcãrile de stradã au escaladat, mai ales în Capitalã, iar  grupuri de tineri s-au desprins din rândul manifestaţiei şi s-au… Read More

Necazurile din sufletul protestatarilor

Zece zile la rând, protestele din stradã organizate de românii supãraţi pe actuala guvernare au ţinut primele pagini ale ziarelor şi au fost subiect pentru zeci de emisiuni televizate. Fie cã au ieşit… Read More

Deşi 5000 ha de teren agricol stau nemuncite,

“Zlatina”, subvenţii de 750.000 de euro de la APIA Olt Numai Paul Stãnescu putea sã realizeze o asemenea performanţã. Cacealmaua cu pâmântul pe care inginerul agronom de la Vişina a relizat-o, alãturi de… Read More

În loc sã-şi vadã lungul nasului, Bulã face risipã de cuvinte nepotrivite: patetic, penibil, jalnic!

A devenit obişnuinţã ca politica româneascã sã aibã mai mulţi profeţi, cavaleri ai norocului chior şi mãgari între oi decât profesionişti sadea.  Care cum doreşte! Asta este   regula de bazã într-o lume a… Read More

Rãzboiul himerelor!

Faţã de viaţa ce o trãim zi de   zi, nu mirã pe nimeni faptul cã apar conflicte între oameni, care genereazã în lupte de care pe care, gândind fiecare la supremaţia ideii… Read More

Managerul Prina, fãcut scãpat de Judecãtoria Slatina

Judecãtorul din procesul lui Minel Prina, în stil hamletian, a lãsat-o în coadã de peşte. Dupã el, managerul Prina este nevinovat, curat ca lacrima. De partea cealaltã, procurorii DNA susţin contrariul, şi, pe… Read More

Brutalitatea imprimă respect…

Pe toate posturile TV brutalitatea este propagată la un loc de cinste, parcă expres, ca să vedem şi nu doar să ne mirăm, ci să luăm aminte că oricare dintre noi ar putea… Read More

Dan Bălăşescu spune că nu el şi-a băgat pe ţeavă superiorul

Vicele turnător nu recunoaşte semnătura!   A detonat bomba. A aprins fitilul care a aruncat în aer toată filiera pe care primarul Darius Vâlcov o foloseşte pentru a strânge zestre pentru odraslă şi… Read More

Primarul infractor nu se retrage nici la a doua strigare

Vâlcov rămâne acelaşi: mincinosul de pe Kogălniceanu nr.1 Edilul Vâlcov îşi amână în mod deliberat ieşirea din organigrama partidului pe lista căruia a ieşit victorios de două ori. Ori că nu vrea să… Read More

Şeful liberalilor olteni a scăpat iarăşi vaca-n lucernă!

Ciugulea falsează pe note liberale   Ioan Ciugulea. Ciugulea Ioan. Pe scurt, Ciu-gu-lea! El este promotorul parodiei politice, omul care umbă noaptea în pijamale cu însemnele Puterii şi ziua semnează cu pix în… Read More

Curtea de Conturi cautã urma miliardelor lui “Zlatina”!

100 miliarde evaporate de la CJ Olt: cash pentru CS ALRO Preşedintele Consiliul Judeţean Olt, Paul “Zlatina” Stãnescu, are cârca bãtãtoritã de necazuri şi neregului penale. E mai necãjit ca Fefeleaga lui Ion… Read More

Semnãtura care a bãgat în sperieţi gaşca de la Primãria SRL!

Vâlcov şi drumul spre DNA Primarul Darius Vâlcov a fost desconsiprat pânã la urmã din interior. Dinamita a fost detonatã din Primãria SRL. Cine ar fi crezut? Nimeni! Am fi putut sã  jurãm… Read More

Deputatul Nicolae Stan a îmbãtrânit de tot!

Bulã spune bancuri proaste: Gino şi Colegiul 7 Bãtrânelul de la Coloneşti mai scoate câte una înainte de Sãrbãtorile de iarnã. E glumeţ. Face glume pentru cei atinşi de crizã, din pãcate unele… Read More

Atenţie, Ciugulea VORBEŞTEEE!

Liberalul şef Ciugulea, nenea care de la îîî a trecut la mmm sau ããã, o mai puse de o conferinţã de presã. Aici, liberalul demagog plânse de mila poporului pe umerii presei locale.… Read More

Bãlãşescu revine printre muritorii de rand

Gazetarul şantajist se lasã de politicã: în slujba altui Diavol! Fostul gazetar de investigaţii bazate pe tema largã a şantajului şi ameninţãrilor de tot felul este aproape sã mai adauge un ”ex” în… Read More

Nesimţirea familiei Bãrbulescu, episodul II

Scriam în ediţia trecutã a publicaţiei noastre despre nesimţirea crasã a familiei deputatului PD-L, Daniel Bãrbulescu. Despre bãtaia de joc a deputatului Bãrbulescu pe banii statului şi tupeul de politician fãrã etichetã moralã… Read More

O sã dai socotealã, domnule Cococi!

În 7 decembrie 2011, mai mulţi indivizi din Corabia şi comunele Vişina, Rotunda şi Orlea au fost aduşi în oraşul Corabia de Paul Stãnescu şi Toma Longin Cococi sã facã scandal în faţa… Read More

Monştrii nãscuţi din somnul raţiunii naţiunii

Democraţia în România a   murit înainte sã se nascã. Fetusul conceput a fost avortat. Genele roşii ale pãrinţilor, fiind incompatibile cu dezvoltarea unui copil sãnãtos, i-a cauzat moartea. Copacul FSN – ist… Read More

Interviu realizat cu dl. ing. Marian Doldurea

,,Totul a pornit de la o sponsorizare pe care mi-a cerut-o profesorul Constantin Dincã. Era prin anul 2005, îmi aduc bine aminte acel moment, deoarece am vãzut pasiunea şi cãldura acestui om pentru… Read More

Prina şi Diaconu, penalii din Primãria Slatina!

Primarul Clujului, Sorin Apostu, este mic copil pe lângã city-managerul Prina. Dacã în cazul de la Cluj avem un inculpat, ţinut la arest, pe când şi la Primãria Slatina? City-managerul Slatinei,  Minel Prina,… Read More

Despre presa acidã în viziunea lui Nicolae Stan – deputatul rãtãcitor!

Deputatul Nicolae Stan, zis Bulã, vorbeşte în conferinţele de presã antidemocratic. S-a luat de ANCHETA, publicaţie care îi demascã pe hoţi, indiferent de culoarea politicã! Probabil cã tânjeşte dupã ziarul Scânteia. Sã ne… Read More

Mister Maka spune prostii cât Casa Poporului!

“Zlatina” baliverneazã în postul Crãciunului Halucinant, degradant şi lipsit de orice fundament. Aceste trei caracteristici ale discuruslui actualului preşedinte PSD Olt vor trona multã vreme deasupra politicii de carton a partidului devenit între… Read More

City-managerul Slatinei urãşte animalele! Minel, cãlãul câinilor comunitari

City-managerul Slatinei afişeazã tot timpul o minã inofensivã şi care nu pare capabilã de încruntãri din acelea care pot înspãimânta copiii de grãdiniţã. Chelia îl face şi mai simpatic,  deşi, la drept vorbind,… Read More

Deputatul PD-L a lãsat autoturismul de serviciu pe mâna soţiei!

Maşina lui Bãrbulescu, rodatã de oltevişti pe coclauri Are bani, are putere şi mai are ceva care seamãnã mult cu dispreţul faţã de cei care l-au ales deputat. Daniel Bãrbulescu pune la dispoziţia… Read More

Partidul lui Ponta, Nãstase, Şova, Iliescu, cadavru fãrã identitate!

Diplomatul Geoanã, exclus de tractoristu’ Stãnescu Mircea Geoanã, fost ambasador în SUA, fost ministru de externe, fost preşedinte de partid, fost preşedinte al Senatului, a fost exclus marţi searã din PSD. Cazul a… Read More

Primarii PD-L cad ca mãrgelele

Vâlcov, cap de afiş pe lista neagrã a DNA! 11 sunt la numãr! Unsprezece primari PD-L care pot fi oricând ridicaţi şi bãgaţi la dubã. Mitã, abuz în serviciu, trafic de influenţã, mai… Read More

Scandal la DGASPC OLT, dosit de Moţ

Douã englezoaice au fost pipãite şi ciupite de fund de o îngrijitoare de la DGASPC Olt. Pentru cã directorul acestei instituţii nu s-a implicat în rezolvarea acestui caz de lesbianism, cele douã fete… Read More

Efectul contractului cu Primãria Slatina: Creţu şi-a tras bolid Peugeot 508 de 22 mii de euro!

Externalizarea serviciului de ecarisaj al primãriei i-a adus beneficii enorme lui Laurenţiu Şerban, alias Adi Creţu, care, de câteva zile, epateazã în traficul cu multe gropi al municipiului la volanul unui luxos Peugeot… Read More

Pãsãricã mutã-ţi cuibul!

DNA-ul vine sã colinde la Consiliul Judeţean Este tot mai evidentã preocuparea procurorilor pentru cazurile de corupţie, la nivel înalt. Ultima declaraţie a ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, potrivit cãreia ”DNA se… Read More

Piticul Şova şi oltenii!

Prea repede acordã unii ,,paşaport de oltean” unor indivizi care n-au nimic în comun cu fenomenul. Vin, ne ,,cotropesc”, ne i-au posturile, funcţiile, ş-apoi nici înapoi nu se mai uitã, nici cu prãjina… Read More

Din cauza latifundiarului ,,MAKA”, Mai multe familii din Vişina nu mai au loc la subvenţiile APIA

Clanul Stãnescu, cunoscut în zonã sub numele de MAKA, dã tonul subvenţiilor la APIA Olt. Directorul acestei instituţii, Daniel Neacşu, este doar marioneta lui Paul Stãnescu şi a lui Dan Ciocan! Instituţia publicã… Read More

Adio, tovarãşi!

P(a)ulicã Stãnescu a adoptat tacit, prin ridicare de umeri, excluderea din organizaţie a celui mai vechi membru al PSD Olt, doctorul Dumitru Ţoncu.  La vremuri noi, epurãri cât încape…  Pe scurt, cam aşa… Read More

PENAL – pentru Oane, directorul AQUATERM SERCOM SRL!

În situaţia datã, directorul pus de organizaţia PSD Corabia la cârma unei societãţi de interes public, AQUATERM SERCOM SRL, se face vinovat de deturnare de fonduri! Laţul ticãloşiilor începe sã se strângã în… Read More

Primarul pedelist a promis cã va demisiona, dar nu s-a ţinut de cuvânt

Onoarea lui Vâlcov valoreazã cât sicriul unui mort! …sau mai puţin! Timpul care  se scurge pânã la alegerile  locale din 2012 aduce în prim-plan tot mai multe defecte ale edilului-şef. De la omul… Read More

Dan Şova şi-a inaugurat cabinetul de la Corabia, cu lacheii dupã el

Cãlãul lui Geoanã a strâns primarii pentru poze cu maimuţa Gino! Marii fotografi ai lumii ar vomita, la propriu, dacã ar da nas în nas cu aceastã  ipostazã colectivã în care superiori şi… Read More

Cine-i fudul şi se dã mare…? Ciugulea!

În calitatea-i de şefuţ la CJ – Olt, acest Ciugulea – senior a plasat firmele, care familie, prin relaţia dumnealui, s-a dedat la strâns lovele fãrã probleme. Da, când câinia banului l-a împins… Read More

PSD Olt, Şova şi Asociaţii!

Judeţului Olt i-a fost dat sã vadã multe, atât de multe, încât te miri şi te-ntrebi: De Ce? Nu ştiu dacã este soarta, destinul implacabil, nemilos, un sentiment copleşitor pentru omul antichitãţii, însã… Read More

Cele două orfeline: Laura şi I.Ele(a)na!

Mai nou, în România ard păsări din cauza oamenilor, dar şi biserici … Focul mocnea de mult în inima omului nemernic până să-ş pună în aplicare planul mârşav al trădării. O duplicitate falsă… Read More

Încă o dovadă că Vâlcov este un primar infractor!!!

Primarul Slatinei joacã tare! Un teren care valora sute de mii de euro a fost dat pe degeaba unui amic, teren pe care apoi acesta l-a vândut şi a bãgat banii din vânzare… Read More

Cãpetenia Consiliului Judeţean Olt, în topul preşedinţilor cu pãmânt!

 ”Zlatina”, chiabur de carton pripãşit la Slatina Urlã foamea-n judeţ şi frigul bântuie şcolile din mediul rural, însã lui îi merge bine, bine de tot… E cel mai înstãrit preşedinte de Consiliu Judeţean,… Read More

Paul Stãnescu, locul 5 în topul preşedinţilor de consilii judeţene la imobile deţinute!

“Zlatina”,  mogul imobiliar Casa este cea mai importantã bogãţie a omului, baza familiei şi a existenţei sociale. Dupã ani grei de muncã, posesia unei case poate însemna mulţumirea supremã, probabil, una dintre cele… Read More

Nicolae Stan s-a întors de unde a plecat şi linge unde a scuipat!

Bulã, portretul unui traseist politic   Cicã, Nicolae Stan – Bulã ar fi un om cu mintea pe umeri şi cu ceva experienţã de viaţã adunatã în mãduva oaselor. Cicã, Bulã de la Olt… Read More

Directorul AQUATERM Corabia, cãpuşã pe banul public

Pentru simplul fapt cã stã pe scaunul de director general al acestei societãţi, inginerul Oane încaseazã lunar suma de 35 de milioane de lei vechi. În loc sã meargã sã încheie contracte individuale… Read More

Delapidatorul Dragnea, decorat la Tãtuleşti pentru mari deservicii aduse comunei

Secretarul general PSD a prins drag de organizaţia fermierului de la Vişina! Oficialul PSD a poposit iarãşi pe domeniul fratelui de la CJ Olt, Paul Stãnescu, ca şi când numai dragostea lor ar… Read More

PSD Caracal şi-a desemnat candidatul pentru Primãrie! Zapciul Eduard Ciocãzanu, specialist în tãiatul curentului

Trãieşte într-o vilã somptuoasã deşi lucreazã la Electrica. Are mai mulţi bani decât poate justifica dintr-un salariu de electrician-zapciu. E bãiatu’ care vine pe nepusã masã şi ne taie curentul dacã nu plãtim… Read More

,,Strategul” Cococi taie frunzã la câini şi încaseazã liniştit euro!

Liderul Cococi este un campion la fãcut banul uşor, fãrã transpiraţie. Din când în când, cel supranumit ,,Strategul” mai joacã şi la Super Bingo Metropolis. În luna mai a anului în curs, cu… Read More

Un rãtãcit la porţile deputãţiei româneşti… deputatul (B)ulã!

Ne pare foarte rãu cã deputatul Nicolae Stan a gãsit de cuviinţã sã se încontreze tocmai cu cei cu care a pornit la luptã aici, în judeţul Olt, întorcându-le spatele a plecare atunci… Read More

Vâlcov trage pentru Clanul Ciocan!

Candidatura lui Nicu Vladu la Primãria Caracal ca şi menţinerea acestuia la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţã Slatina îl au în spate pe şeful PDL-ului din judeţul Olt, pe Darius Vâlcov, zis-Aurolacu’! De… Read More

Şefului PDL Olt îi suflã în ceafã un aer rece dinspre Chilia

Primarul Slatinei se teme pentru el: e morcovit! Edilul-şef al reşedinţei de judeţ stãruie de prea multã vreme sã fie un mega-VIP  între lichelele pe care le patroneazã. E crud pânã şi cu… Read More

Firma Ciocanilor, în atenţia DNA

Le-a intrat mortu’ în casã! Euro-ciocoii de la Rotunda trebuie sã dea cu subsemnatul la DNA pentru lucrãri ilegale obţinute de la Consiliul Judeţean Olt. Scandalul fondurilor europene a ajuns şi în grãdina… Read More

Dan Şova ne (des)minte!

Agenţia Naţionalã de Admi­nistrare Fiscalã (ANAF) acuzã Casa de Avocaturã „Şova şi Asociaţii” cã ar fi obţinut contracte ilegale de la stat, în valoare de peste un milion de euro. Fiscul a descoperit… Read More

Cei doi preşedinţi de consilii judeţene, nomenclaturişti penali – Stănescu şi Dragnea, pupături cu bale!

Preşedinţii consiliilor judeţene Olt şi Teleorman Paul ”Zlatina” Stãnescu şi Liviu Dragnea, ambii de la PSD, au stat braţ la braţ weekendul trecut, la „Sãrbãtoarea Teiului“, în comuna Bãbiciu. Cei doi pesedişti autodeclaraţi… Read More

Şeful mafiei locale, mână în mână cu SC CAFMIN !

Minel Prina, city-mnagerul Slatinei, n-avea nici dupã ce sã bea apã, atunci când a fost angajat în 2004 la primãrie, iar acum învârte milioane de euro. La fel şi amicul sãu, Cristian Tomescu,… Read More

Adversarul lui P(a)ulicã Stãnescu este… tot el! E prea „Zlab”!

Istoric Familia Stãnescu se pierde în istoria comunei Vişina, dar se pare cã s-au pripãşit acolo datoritã „Goviei”, sãrbãtoritã în zilele noastre de dragul amintirii. Pe timpuri, la Vişina comuniştii fãcuserã acolo un… Read More

Cãpuşa Vâlcov mai dã farã licitaţie un milion de euro

Externalizarea serviciilor este calea prin care primarul Slatinei şi-a asigurat nu numai un trai de huzur şi lux pânã la adânci bãtrâneţi, dar şi un viitor fãrã griji pentru neamul lui, la cel… Read More

  • LDICAR-Slatina-Olt

    Liga Dreptatii

    Impotriva Coruptiei si Abuzurilor din Romania

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.