În atenţia DNA, Gruparea infracţională Gros loveşte şi la Olt

tribunalul olt1Lăsat în libertate, Emil Gros, expertul în dat ţepe şi în falimentat firmele şi vieţile oamenilor produce pagube sociale imense în continuare. Asfel de personaje, fără conştiinţă şi valori morale, nu au ce căuta în sistemul juridic din România, deoarece firav, sistemul poate fi oricând parazitat de aceştia. Atenţie, locul unor astfel de indivizi este la PUŞCĂRIE, nu acolo unde se hotărăşte soarta a sute şi mii de societăţii, firme de care depind locurile de muncă a mii şi mii de salariaţi!!!   

De numele firmei de insolvenţă EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL se leagă cel mai mare scandal din lumea justiţiei din ultimii ani, caz în care au fost implicaţi mai mulţi judecători sindici de la Tribunalul Bucureşti şi firme de insolvenţă din România.

În urma acestor aranjamente, judecătorul Mircea Moldovan a fost condamnat la 22 de ani de închisoare. Potrivit acestei speţe instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, magistratul Moldovan primea şpagă pentru a da dosare de insolvenţă preferenţial. În cadrul rechizitorului apare şi expertul în insolvenţă Emil Gros, care s-a ocupat de insolvenţa SC PARKING MĂRĂŞTI din Cluj Napoca. Şi mai grav, acelaş lichidator Gros a primit ,,cadou” şi dosarul de insolvenţă CARREFOUR ROMÂNIA SA, cu toate că nu figura înscris la judecătorul sindic.

Aşa cum rezultă şi din rechizitoriul de la dosar, practicianul în insolvenţă Monica Borza, soţia celui care s-a ocupat de insolvenţa Hidroelectrica, avea un fir roşu la judecătorul sindic Mircea Moldovan şi putea rezolva orice dosar de insolvenţă. Potrivit datelor din dosar, Monica Borza a fost cea care a vorbit cu judecătorul Moldovan, de la Tribunalul Bucureşti, pentru ca dosarul de insolvenţă al SC CARREFOUR ROMÂNIA să ajungă la Emil Gros, cu care aceasta urma să împartă câştigul ,,fifty-fifty”.

Tot din rechizitoriul întocmit de procurorii DNA rezultă că la data de 26.06.2013, practicianul în insolvenţă Angela Monica Borz i-a solicitat judecătorului Mircea Moldovan ca dosarul privind SC PIAŢA de GROS SA, având ca obiect procedura insolvenţei, să fie atribuit tot practicianului în insolvenţă Emil Gros, din cadrul EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL. În consecinţă, la data de 30.06.2013, Monica Borz i-a transmis lui Emil Gros că areuşit să îl determine pe judecătorul sindic Mircea Moldovan să-i atribuie acestuia şi dosarul cu SC ANDAMI COMP SRL. La data de 01.07.2013, Monica Borz i-a relatat judecătorului Moldovan că va trimite ofertele pentru numirea lui Emil Gros în calitate de lichidator, prin intermediul şoferului Dumitru Bălan. În ziua de 03.07.2013, judecătorul sindic Moldovan confirma că a acţionat conform înţelegerii. În data de 04.07.2013, judecătorul Moldovan îi relata Monicăi Borza că Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată cu privire la posibile olegalităţi comise de magistrat în cele două dosare repartizate lui Emil Gros şi că, datorită acestui lucru, va fi nevoit să facă îndreptare de eroare materială. De asemenea, judecătorul i-a mai comunicat acesteia că sumele de bani pe care le-a pretins numitului Emil Gros să-i fie remise în valută (,,verzi”), aceasta confirmându-i că îi va remite ,,3 verzi”, arată rechizitoriul dosarului.

Emil Gros spune că în cadrul acestui dosar apare doar ca martor, însă pe parcursul dosarului, acesta apare cu calitatea de inculpat.

Cum operau infractorii

Conform unei stenograme a convorbirilor telefonice care a avut loc în data de 08.12.2013 între Monica Borza şi Mircea Moldovan, se plănuia ca insolvenţa SC CARREFOUR ROMÂNIA SA să îi fie atribuită lui Emil Gros de la Expert Insolvenţă SPRL. După această discuţie avută cu magistratul, Borza l-a sunat pe Gros cu care a avut următoarea discuţie:

Monica Borza: Ciao! Cum îi spune la firma ta? Expert Insolvent?

Emil Gros: Insolvenţă…Insolvenţă SPRL.

Monica Borza: Insol…Insolvenţă?

Emil Gros: Da, Da! Expert Insolvenţă SPRL.

Monica Borza: Nu-i…

Emil Gros: Nu!

Monica Borza: Închide că te sun imediat!

Emil Gros: Da!

Monica Borza: Să răspunzi! Ciao!

Pentru că Mircea Moldovan nu a răspuns la telefon, inculpata l-a reapelat pe Emil Gros, oferindu-i o explicaţie sumară cu privire la interesul manifestat pentru denumirea societăţii acestuia:

Monica Borza: Eu am zis Insolvenţii. Acum aştept să răspundă.

Emil Gros: Da!

Monica Borza: Insolvenţă?

Emil Gros: Da! Da, Expert Insolvenţă!

Monica Borza: Vezi că…vezi că intri cu unu, în locul meu.

Emil Gros: Da.

Monica Borza: Şi noi mergem fifty-fifty.

Emil Gros: Bine!

Monica Borza: Noi, doi.

Emil Gros: Bine.

După cum a precizat chiar inculpata, numirea lui Emil Gros urma a se face ,,în locul meu” tocmai pentru a nu atrage atenţia asupra relaţiei de colaborare pe care o avea cu magistratul, interesul financiar individualizat concret, ,,mergem fifty-fifty”, existând, deoarece fiind vorba despre un dosar foarte mare se aşteptau şi la beneficii consistente, arată rechizitoriul.

După discuţia purtată cu Emil Gros, Monica Borza îl reapelează pe magistratul Moldovan pentru a-i transmite numele firmei de insolvenţă la care lucrează Emil Gros.

Conversaţia celor doi ( Monica Borza şi judecătorul sindic Moldovan) relevă faptul că în momentul numirii, Expert Insolvenţă SPRL nu avea depusă ofertă de preluare a poziţiei de administrator judiciar, pentru că dacă lucrurile ar fi stat aşa, magistratul Moldovan nu ar fi avut nevoie să afle unde este sediul societăţii şi nici nu ar fi fost necesar să se ferească de grefieră, căreia nu putea să-i spună să caute pe portal datele necesare pentru întocmirea notificării, deoarece ar fi trebuit să le aibă la dosar. De altfel, inculpata Borza s-a exprimat, vorbind cu Emil Gros, că oricum nu mai contează, în contextul în care lucrurile erau deja aranjate cu judecătorul Moldovan.

Împrejurarea că oferta EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL nu exista în momentul desemnării în calitate de administrator judiciar în dosar este dovedită de faptul că reprezentantul societăţii a apelat, prin intermediul e-mail-ului, prima ofertă, înregistrată la Registratura Secţiei a VII-a Civilă din cadrul Tribunalului Bucureşti, arată procurorii.

Ulterior numirii societăţii lui Emil Gros, tot în 23.12.2013, Monica Borza i-a cerut acestuia să nu divulge faptul că ea e în spatele acestei operaţiuni. ,,Să nu-i spună la ălălalt care este cu el, că este vorba de ea!”. După întocmirea hotărârii şi a notificării practicianului în insolvenţă Emil Gros, magistratul Moldovan a constatat că acesta nu este înscris în evidenţa UNPIR cu sediul din Bucureşti şi nemulţumit i-a comunicat Monicăi Borza, care s-a oferit să-i dea alt practician, arată rechizitorul.

Potrivit rechizitorului, iniţial, Emil Gros a declarat că a fost informat de Monica Borza cu privire la existenţa dosarului având ca obiect deschiderea procedurii de insolvenţă a CARREFOUR ROMÂNIA, anterior datei de 23.12.2013 şi că în aceeaşi împrejurare aceasta i-a solicitat să depună o ofertă, ceea ce a şi făcut. Ulterior, în declaraţia din data de 19.05.2014, Emil Gros a revenit asupra susţinerilor şi a confirmat că a discutat la telefon cu Monica Borza în data de 23.12.2013 şi cu acel prilej aceasta i-a comunicat că urmează să fie desemnat în dosarul SC CARREFOUR ROMÂNIA SA, împreună cu un alt practician în insolvenţă, urmând ca beneficiile să fie împărţite fifty-fifty, cauza fiind importantă.

În 2016, Monica Borza este reţinută de DIICOT Caraş-Severin, alături de Iosif Armaş, pentru infracţiuni comise cu activele de la Băile Herculane.

Un alt caz de malpraxis al şarlatanului Gros

Nu cu mult timp în urmă, Nicolae Martin, preşedintele Sindicatului Liber Independent ,,Căprioara” Sebeş, al societăţii comerciale CAPRIS SA, aducea în atenţia opiniei publice câteva detalii despre nedreptatea pe care lichidatorul judiciar EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL vrea să o facă foştilor salariaţi ai societăţii.

Potrivit liderului de sindicat, lichidatorul judiciar EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL a fost acceptat de conducerea societăţii, inclusiv de patronul german. Lichidatorul, prin Emil Gros, şi-a luat angajamentul că va întocmi planul de reorganizare astfel încât să ajute la redresarea societăţii. După confirmarea de către Tribunalul Alba ca lichidator judiciar, EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL nu şi-a mai ţinut promisiunea, nu a mai întocmit un plan de reorganizare valabil şi nici nu l-a susţinut pe cel întocmit de societatea CAPRIS SA. Din contră, prin jurist Sanda Năstase, lichidatorul judiciar EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL a cerut cu stăruinţă intrarea în faliment a societăţii, lucru care se poate vedea la dosarul cauzei de la Tribunalul Alba, nr.4103/107/2007, dosar care spune extrem de multe despre reaua voinţă a lichidatorului judiciar EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL.

Cu ochii pe MARCONF SRL

Firma MARCONF  este singura societate comercială din portofoliul lichidatorului judiciar EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL. Societatea MARCONF a încăput pe mâna celor de la EXPERT în urma unor jocuri de culise făcute de Emil Gros pe piaţa lichidatorilor.

La data insolvenţei, 07.03.2012, cererea era făcută chiar de societatea MARCONF, conform art. 27 alin.5, lichidator judiciar al speţei fiind desemnată firma MORARU&ASOCIAŢII INSOLVENŢĂ SPRL din Bucureşti. În urma absorţiei făcute prin EUROCONS SPRL de către EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL, societatea MARCONF SRL a ajuns în cele din urmă pe mâna sforarului Emil Gros.

Acum angajaţii de la MARCONF trăiesc cu spaima pierderii locurilor de muncă. În loc să salveze societatea, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul celor de la CAPRIS SA, lichidatorul Emil Gros, total aiurea, cere tot mai insistent falimentul MARCONF. Însă această solicitare a sforarului de la EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL pare total în dezacord cu realitatea, societatea MARCONF SRL înregistrând profit în anul 2015, aproape 9 miliarde lei vechi.

Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor dosare de insolvenţă administrate de sforarul Emil Gros, se pare că în spatele cererii de faliment a societăţii MARCONF se ascund alte interese, ale unor cetăţeni din Elveţia, care au afaceri agricole în zonă, prin firma AGROTREND NATURE CROP SRL, cu sediul în Slatina, şi care sunt de ceva vreme cu ochii pe activele MARCONF SRL.

Vineri, 1 iulie 2016, maşina celor de la EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL  a fost zărită la sediul firmei deţinută de elveţieni.

Dar despre aceste jocuri de culise, prin care se urmăreşte falimentul MARCONF vom vorbi mai pe larg în numărul viitor, un joc în care este implicat şi un avocat din Slatina, dar şi o fostă angajată de la MARCONF SRL. Atenţie!, ca şi în cazul CARREFOUR ROMÂNIA, de aceste joc murdar se pare că nu este deloc străin şi un magistrat de la Tribunalul Olt.

Va urma

Alin BĂLAN